Liga Studenţilor din Galaţi, a luat parte la Forumul Organizaţiilor Studenţeşti din România, eveniment ce s-a desfăşurat la Timișoara, în perioada 1-10 august, fiind cel mai important eveniment al Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), în cadrul căruia federația și-a ales un nou Birou de Conducere și și-a stabilit prioritățile pentru următorul an universitar.

Forumul a debutat cu o Gală Aniversară, când, alături de foști președinți ANOSR, alumni, actuali membri și alți parteneri apropiați ai structurii, ANOSR a celebrat 20 ani de la momentul apariției ANOSR, respectiv 15 ani de la înființarea sa legală, sărbătorind reușitele acestor ani și evocând istoria federației.

La deschiderea oficială a FOSR 2015 au fost prezenți importanți actori ai mediului educațional, printre careLigia Deca(consilier de stat în cadrul Departamentului Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale),prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu (președintele Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Senatul României),Constantin Trăistaru(consilier în cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice),prof. univ. dr. Marilen Pirtea(rectorul Universității de Vest din Timișoara),conf. univ. dr. Mădălin Bunoiu(membru în Consiliul Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior), Mihai Dragoș(președintele Consiliului Tineretului din România), care au dezbătut alături de reprezentanțiistudenților din toată țara principiile pe care va trebui să le conțină noul proiect de lege a educației.

În cadrul Adunării Generale ANOSR au fost aleși noii lideri ai studenților din România, Biroul de Conducere al federației având acum o nouă formulă. Componența acestuia este:

Președinte: Vlad Dan CHERECHEȘ

Secretar General: Andrei VASILE

Vicepreședinte Educațional: Iulia Manuela POP

Vicepreședinte Educațional: Mihaela CÎRNU

Vicepreședinte Educațional: Ștefan Marius DEACONU

Vicepreședinte Relații Interne: Daniel Ștefan HOLOCAN

Vicepreședinte Dezvoltare Organizațională: Corin Sebastian MIHUȚ

Vicepreședinte Relații Internaționale: Dragoș DUMITRU

Vicepreședinte Relații Publice: Aida Denisa OPÎRLESC

Cenzor :Florin Stelian VILCEA

De asemenea, începând cu 1 iulie 2015, ANOSR are un delegat în Biroul de Conducere al Organizației Europene a Studenților (ESU), singura structură europeană ce reprezintă studenții, unde ANOSR este membră cu drepturi depline, prinCristi Popescu, a cărui activitate se va concentra în principal în domeniul asigurării calității.

Pentru următorul an, activitățile ANOSR se vor concentra pe lucrările privind noul proiect de Lege a Educației Naționale, studenții dorind ca acesta să urmărească cât mai atent nevoile și probleme actuale existente. Totodată, se va milita pentru creșterea cuantumului burselor sociale și alocarea lor într-un mod cât mai echitabil, astfel încât studenților proveniți din medii defavorizate să le fie asigurate costurile minime de cazare și masă pe perioada studiilor. ANOSR își dorește să rămână printre cei mai activi actori din domeniul învățământului superior și va fi preocupată în permanent de identificarea și soluționarea problemelor și nevoilor cu care se confruntă studenții din România.

Încheierea Forumului Organizațiilor Studențești din România marchează începutul unei noi etape în dezvoltarea Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), presărate cu noi provocări și obiective pe drumul reprezentării drepturilor studenților, care va lupta în continuare prin toate mijloacele necesare pentru ating erea acestora.

Detalii pe www.ANOSR.ro